ORBUL

Posted by on aprilie 29, 2008 
Filed under Personal and tagged

 Pentru o prietena draga, republic o lucrare mai veche:
 

Pe strada celor care v?d, statea un orb . Nimerise întâmpl?tor. Nici el nu-?i mai aducea aminte cum ajunsese acolo. Defapt nici nu conteaz?. Oricum nici el nu conta pentru oamenii care v?d.

 

?i anul acesta a fost la fel ca în toti ceilal?i ani. Lunile treceau în iner?ia lor f?r? niciun fel de evenimente. Cei care v?d plecau prin lume cu treburi sau f?r?, iar orbul nostru pleca prin curte. Era un fel de sculptor în metal. F?cea flori. Le colora. În curte avea atelierul dar ?i gradina de flori. Sursa lui de inspira?ie. Erau cele mai frumoase flori de pe toat? strada. Sublim era faptul c? el se n?scuse orb. Nu v?zuse niciodat? o floare. Doar o pip?ise ?i î?i desf?tase n?rile cu parfumul lor. Dar pentru el era suficient. ?i lunile treceau nestingherite. Orbul nostru avea un obicei. Necivilizat pentru cei care v?d. Când auzea pe cineva c? trece prin dreptul por?ii sale îl saluta ?i îi ura sa aib? o zi bun?. Nu primea niciun r?spuns. Defapt niciodat? nu i-a r?spuns cineva. Ba dimpotriv? cei care v?d, bomb?neau. Le tulbura lini?tea ?i intimitatea. Era oripilant faptul c? un orb statea pe strada lor a celor care v?d.  Mai trebuia s? le ?i vorbeasc?? Era chiar o insult?. ?i lunile treceau. ?i orbul nostru mai avea un obicei. Necivilzat de-a dreptul. Când veneau s?rb?torile de iarn?, ie?ea pe strad? ?i oferea tuturor vecinilor s?i, celor care v?d, o floare sculptat? de el. Erau de dou? ori jigni?i. Odat? pentru c? trebuiau s? zâmbeasc?, nu pentru orb c? el oricum nu-i vedea, ci pentru cei care i-ar fi putut vedea ?i a doua oar? pentru c? trebuiau s? primeasc? asemenea oribilit??i. Cine a mai auzit de flori de metal. Ce co?mar era pentru cei care v?d s? g?seasc? un loc unde s? arunce oripilitatea. Dar de, erau civilizati. Tot din acelea?i motive, de civiliza?ie, a?teptau ?i se a?teptau ca în fiecare an orbul s? ias? ?i s? cure?e strada de z?pad?. ?i el o f?cea. ?i lunile treceau agale. ?i a venit din nou anotimpul s?rb?torilor. ?i a venit ziua cadourilor. ?i cei care v?d alergau de colo colo s? închid? u?ile ?i s? se prefac? c? nu sunt acas?. C? doar venea orbul s? le d?ruiasc? flori. Dar de data asta, ca prin minune au sc?pat. Ce binecuvântare. Se vede c? soarta le-a zâmbit. ?i a venit ninsoarea. La geamuri to?i aveau flori de z?pad?. Probabil cineva se r?zbuna pe ei, dac? orbul tot nu a mai trecut pe la u?a lor. ?i z?pada s-a a?ternut. În straturi groase ?i atât de albe. Dezgust?tor. Dar culmea nesim?irii, orbul nu ie?ea. ?i z?pada cre?tea ?i dezgust?torul nu ie?ea. Iar cei care v?d erau din ce în ce mai nervo?i. ?i mai nervo?i. Încât în cele din urm? au decis s? fac? cel mai necugetat ?i mai macabru gest. S-au adunat ?i au pornit spre poarta orbului. Au sunat. Au sunat o dat?, au sunat de dou? ori ?i nimic. În cele din urm? când erau deci?i s? d?râme poarta, aceasta se deschise ?i o feti?? mic?, care vedea, într-o rochi?? ro?ie le-a deschis ?i i-a poftit în curte. Era cea mai frumoas? gradin? vie în mijlocul iernii pe care ei o v?zuser? vreodat?. Erau înm?rmuri?i de atâta frumuse?e. Sufletul cel mai de ghea?? se topea în mijlocul acelor flori. O privir? pe fe?i?? cea mic? ?i aceasta cu ochii în lacrimi le întinse un plic. Era o scrisoare. De la orb. Spunea a?a:

 

„ Dragii mei vecini. Nu m? simt prea bine. Dac? anul acesta nu am s? mai fiu printre voi s? dau z?pada, nu fi?i sup?ra?i. Ierta?i-m?. Lua?i din gr?dina mea câte o floare. Le-am crescut cu dragoste pentru voi. M? bucur c? v-am cunoscut ?i c? m-a?i l?sat s? traiesc printre voi. Fi?i binecuvânta?i.”

 

?i pe strada celor care v?d fusese odat? un orb.

 

Binecuvânta?i fie to?i cei care v?d ?i s? aib? norocul s? întâlneasc? un ORB.

Share and Enjoy:

Comments



Leave a Reply




(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X