ORASUL REGRETULUI
Posted by jamescrissilv on aprilie 15, 2008
Filed under Personal and tagged anonimul
Nu-mi planificasem să fac o călătorie anul acesta, însă m-am trezit împachetându-mi câteva lucruri. Aşa că am plecat în cele din urmă, cu un oarecare sentiment de frică. Mă aflam într-o altă călătorie a vinovăţiei.
Am făcut rezervarea la compania aeriană Dorinţe Nerealizate. Nu am vrut să mi se verifice bagajele, şi, pentru că toţi oamenii care călătoresc cu această linie aeriană îşi cară singuri valizele, a trebuit să le târăsc după mine prin aeroportul Oraşul Regretelor pe o distanţă uriaşă de câţiva kilometri. Am observat că oameni din întreaga lume înaintau ca şi mine, schiopătând sub greutatea bagajelor pe care şi le făcuseră ei singuri.
Am luat un taxi care m-a dus la hotelul Ultima Posibilitate, iar şoferul a condus tot timpul în marşalier, uitându-se peste umăr. Acolo am descoperit salonul în care urma să aibă loc Petrecerea Anuală a Compătimirii. Când m-am înscris am observat că toţi foştii mei colegi se aflau pe lista de invitaţi:
-
Familia Realizărilor – Putinţa, Dorinţa, Trebuinţa
-
Ambele Oportunităţi – Ratata şi Pierduta
-
Toţi membrii familiei Ieri – erau prea mulţi pentru a-i număra, însă cu toţii aveau să ne împărtăşească poveşti triste.
-
Vise Spulberate şi Promisiuni Neîndeplinite urmau să fie şi ele acolo, împreună cu prietenii lor Nu Da Vina Pe Mine şi N-aveam Încotro.
Şi bineînţeles, numeroase ore de divertisment urmau să fie asigurate de vestitul povestitor Este Vina Lor.
Pe măsură ce mă pregăteam pentru o noapte cu adevărat lungă, mi-am dat seama că o singură persoană avea puterea de a trimite toţi acei oameni acasă şi de a anula petrecerea: eu. Aşa că tot ceea ce trebuia să fac era să ma întorc în prezent şi să întâmpin cu bucurie o nouă zi!
Dwight Bain
Comments
Leave a Reply